Tipul testului
Sangvin.

Metodă
Analizor multichannel computerizat automat ce triază celulele în funcţie de dimensiuni şi impedanţă electrică; spectrofotome-trie.

Parametri normali
Hemoglobină (HGB)
Nou-născuţi: 14-24 g/dL
2-6 luni: 10-17 g/dL
6 luni-1 an: 9,5-14 g/dL
1-6 ani: 9,5-14 g/dL
6-18 ani: 10-15,5 g/dL
Femei: 12-16 g/dL sau 7,4-9,9 mmol/L (SI)
Gravide: > 11 g/dL
Bărbaţi: 14-18 g/dL sau 8,7-11,2 mmol/L (SI)
Vârstnici: valori uşor mai scăzute Hematocrit (HCT)
Nou-născuţi: 44-64%
2-8 săptămâni: 39-59%
2-6 luni: 35-50%
6 luni-1 an: 29-43%
1-6 ani: 30-40%
6-18 ani: 32-44%
Femei: 37-47%
Gravide: > 33%
Bărbaţi: 42-52%
Vârstnici: valori uşor mai scăzute Număr de eritrocite (RBC)
Nou-născuţi: 4,8-7,1 x 106/μL sau 4,8-7,1 x 1012/L (SI)
2-8 săptămâni: 4-6 x 106/μL
2-6 luni: 3,5-5,5 x106/μL
6-12 luni: 3,5-5,2 x106/μL
1-18 ani: 4-5,5 x106/μL
Femei: 4,2-5,4 x106/μL
Bărbaţi: 4,7-6,1 x 106/μL Indici eritrocitari Volum eritrocitar mediu (MCV / VEMS)
Nou-născuţi: 96-108 μm3
Copii / adulţi / vârstnici: 80-95 μm3

Hemoglobină eritrocitară medie (MCH / CHEM)
Nou-născuţi: 32-34 pg
Copii / adulţi / vârstnici: 27-31 pg
Concentraţia eritrocitară medie de hemoglobină (MCHC /CHEM)
Nou-născuţi: 32-33 g/dL sau 32-33%
Copii / adulţi / vârstnici: 32-36 g/dL sau 32-36% Interval de distribuţie eritrocitară (RDW)
Adulţi: 11-14,5% Leucocite totale
Nou-născuţi: 9000-30000/mm3
Copii <2 ani: 6200-17000/mm3
Copii > 2 ani / adulţi: 5000-10000/mm3 sau 5-10 x 109/L (SI).

Leucocite
%
Număr absolut (/mm3)
Neutrofile
55-70
2500-8000
Limfocite
20-40
1000-4000
Monocite
2-8
100-700
Eozinofile
1-4
50-500
Bazofile
0,5-1
25-100
Număr de trombocite
Prematuri: 100-300.000/mm3 Nou-născuţi: 150-300.000/mm3 Sugari: 200-475.000/mm3 Copii: 150-400.000/mm3
Adulţi/vârstnici: 150-400.000/mm3 sau 150-400 x 109/L (SI) Volum trombocitar mediu (MPV) 7,4-10,4 fL

Indicaţii
■ screening;
■ peteşii, sângerări, hemoragii, menometroragii;
■ anemii şi evaluarea răspunsului la tratament;
■ detectarea afecţiunilor hematologice, neoplasmelor şi tulburărilor imuo-
logice;
■ preoperator;
■ monitorizarea evoluţiei bolii / tratamentului.

Informaţii generale
Hemoleucograma reuneşte informaţii privitoare la populaţiile de eritroc-ite, leucocite şi trombocite oferite de un analizor automat. Prin măsurarea a mii de elemente celulare din sângele periferic se obţin date importante într-un timp foarte scurt despre numărul, tipul, dimensiunea, forma şi o parte din caracteristicile celulare. Deşi în majoritatea cazurilor aceste măsurători sunt exacte, pot exista situaţii în care valorile redate să înregistreze anomalii. În astfel de cazuri, se prepară un frotiu de sânge periferic şi se examinează la microscop de către medicul de laborator. Pe un buletin de analize obişnuit se întâlnesc următorii parametri:
■ hemoglobina (vehicul pentru gazele sangvine şi pion important în
menţinerea echilibrului acidobazic) - reflectă cantitatea de hemoglobină
în sângele periferic;
■ hematocritul - raportează înălţimea coloanei de eritrocite obţinute după
centrifugare la volumul sangvin total;
■ numărul de eritrocite circulante dintr-un mm3 de sânge venos periferic;
■ indicii eritrocitari (calculaţi pe baza valorilor RBC, HCT şi HGB) -
furnizează informaţii asupra dimensiunilor (MCV şi RDW), greutăţii
(MCH) şi concentraţiei hemoglobinei (MCHC) în hematii;
mcV = hematocrit (%) x 10 / rBc (milioane/mm3) MCH = hemoglobina (g/dl) / rBc (milioane/mm3) MCHC = hemoglobină (g/dl) x 100 / hematocrit (%) rDW - calculat de aparat pe baza valorilor MCV şi RBC, indică gradul anizocitozei.
■ leucocitele (rol important în recunoaşterea şi încercarea de anihilare a
corpilor şi ţesuturilor străine) cu cele 5 tipuri ale sale:
Neutrofilele - cele mai frecvente polimorfonucleare (PMN), angrenate în procesul de fagocitoză.
Bazofilele (mastocitele) şi eozinofilele - implicate în reacţii alergice şi parazitoze.
Agranulocitele (lipsite de granulaţii citoplasmatice şi înzestrate cu un nu-cleu mic rotund) cu cele 2 subtipuri - limfocitele şi monocitele.
■ trombocitele (plachetele sangvine) - sunt resturi citoplasmatice anucle-
ate ale megacariocitelor, importante în coagulare, hemostază şi formarea
trombusului sangvin.
MPV (volumul plachetar mediu) - măsurat de aparat, poate varia într-o serie de afecţiuni (vezi interpretarea).

Descrierea procedurii
Se prelevează circa 5-7 mL sânge venos într-un vacuum mov.
Se înclină uşor eprubeta de câteva ori pentru a permite amestecarea sân-gelui cu anticoagulantul (EDTA).
Se notează în formular medicamentele primite de pacient ce ar putea influenza rezultatele.

Precauţii
Valorile HLG variază cu poziţia pacientului în momentul recoltării: în ortostatism nivelele pot fi mai mari datorită hemoconcentrării.
Puncţiile venoase traumatizante şi hemoliza ↓ valorile HCT.
Menţinerea garoului mai mult de 1 min determină stază vasculară şi nivele fals ↑.
Se va evita hemoliza!
Analizatorul automat poate respinge proba sangvină dacă aceasta este în cantitate insuficienta sau este coagulată!
Circa 10-15% din erorile apărute la numărarea automată a trombocitelor sunt determinate de aglutinarea plachetară.
Dacă trombocitopenia este severă se vor număra plachetele la mi-croscop!
Dacă testul atestă un deficit sever de trombocite se monitorizează sem-nele şi simptomele de sângerare (peteşii, gingivoragii, epistaxis, lombal-gii, hematurie etc). Sub 20.000/mm3 de trombocite, riscul de sângerare spontană este foarte ridicat.

Interacţiuni
HLG trebuie analizată atent după transfuzie sau pierdere acută de sânge deoarece poate prezenta valori fals normale!
Gradul de hidratare influenteaza rezultatele HLG (deshidratarea ↑ valo-rile iar hidratarea în exces - le ↓).
În sarcină valorile sunt uşor ↓ datorită hemodiluţiei.
Altitudinea înaltă poate ↑ HGB, HCT şi RBC.
Anizocitoza şi leucocitoza importantă pot influenza valoarea HCT.
Nivelele înalte ale glicemiei sau ale Na seric pot produce expandarea er-itrocitelor şi creşterea HCT.
Acetaminofenul, acidul aminosalicilic, acidul nalidixic, agenţii antineo-plazici, amfetamina, amfotericina B, aminopirina, anticonvulsivantele, antimalaricele, antipireticele, busulfanul, carbenicilina, cefalotina, chinid-ina, cloramfenicolul, clorochina, clorotiazida, clorpromazina, colchicina, corticosteroizii, dapsona, dimercaprolul, difenhidramina, fenilbutazona, fenilhidrazina, fenotiazina, hidantoina, indometacinul, metildopa, mi-conazolul, neomicina, nitrofurantoina, novobiocina, penicilamina, peni-cilina, pirimetamina, primachina, probenecidul, propranololul, rifampic-ina, sărurile de aur, streptomicina, sulfametoxipiridazina, sulfisoxazolul, tioridazina, tolbutamida şi trimetadiona pot ↓ HGB, HCT şi numărul de eritrocite.
Gentamicina, glucocorticosteroizii, metildopa, vitamina B12 pot ↑ HGB şi numărul de eritrocite.
Leucocitoza marcată poate influenza indecşii eritrocitari.
Nitrofurantoinul poate ↓ MCV.
Reticulocitoza poate determina nivele ↑ ale MCV.
Prezenţa aglutininelor la rece poate ↑ în mod eronat nivelele MCHC, MCH şi MCV.
Utilizarea pe termen lung a contraceptivelor orale poate ↑ MCH şi MCHC.
Acidul aminosalicilic, agenţii antitiroidieni / chimioterapeutici, ami-noglutetimida, antibioticele, anticonvulsivantele, antihistaminicele, antimetaboliţii, barbituricele, diureticele şi sulfonamidele pot determina leucopenie.
Efortul fizic intens, stressul, sarcina (în ultimul trimestru) şi travaliul pot t numărul de leucocite.
Persoanele splenectomizate prezintă nivele uşor ↑ ale leucocitelor.
Acidul acetilsalicilic, adrenalina, allopurinolul, corticosteroizii, heparina şi triamterenul pot determina leucocitoză.
Numărul de eozinofile prezintă un ritm circadian (este minim dimineaţa şi creşte în cursul după amiezii).
Stressul, arsurile, electroşocurile şi travaliul ↓ numărul de eozinofile.
După administrarea corticosteroizilor dispar eozinofilele.
Azatioprina, dactinomicina, hidroxiureea, methotrexatul şi zidovudina pot ↓ nivelele eozinofilelor serice.
Înaintea menstrei, nivelele trombocitelor ↓.
Pot ↓ numărul trombocitelor: acetaminofenul, acidul acetilsalicilic, am-fotericina B, anticonvulsivantele, azatioprina, barbituricele, busulfanul, butaperazina, chinidina, cimetidina, cloramfenicolul, diureticele tiazidice, fenotiazina, hidralazina, hidroxiclorochina, indometacinul, izoniazida, mitomicina, nistatinul, nitrofurantoinul, novobiocinul, ranitidina, strep-tomicina, sulfonamidele, tetraciclina, tiouracilul, tolazamida, tolazolina, tolbutamida.
Glucocorticoizii, contraceptivele orale, altitudinea sau efortul fizic intens pot ↑ numărul trombocitelor.
Leucocitoza peste 100000/mm6, hemoliza severă sau hiperlipidemia pot modifica nivelele trombocitelor.

Interpretarea rezultatelor
Nivele HGB ↓: anemie, hemoragie severă / cronică, hemoglobinopatii, malnutriţie, afecţiuni renale, splenomegalie, sarcoidoză, LES, neoplasme, limfoame.
Nivele HGB ↑: hemoconcentraţie, policitemia vera, boală pulmonară onstructivă, altitudini înalte, arsuri severe, deshidratare, boli cardiace con-genitale.
Nivele HCT ↓: anemie, hemoliză, hemoragie, deficit de fier, insuficienta medulară, sarcină, malnutriţie, hipertiroidie, ciroză hepatică, poliartrită reumatoidă, mielom multiplu, leucemie, hemoglobinopatie.
Nivele HCT ↑: policitemia vera, deshidratare severă, eritrocitoză, dia-ree severă, eclampsie, arsuri, deshidratare, boli cardiace congenitale, boală pulmonară cronică obstructivă.
Nivele RBC ↓ (anemie): hidratare în exces, sarcină, hemoragie, hemoliză, anemie, malnutriţie, insuficienta renală, boală inflamatorie cronică, poliartrită reumatoidă, endocardită subacută, hemoglobinopatie, talas-emie, deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, sferocitoză, siclemie, sple­nomegalie secundară, fibroza medulară, leucemie, mielom multiplu, cancer în stadiu avansat, chimioterapie.
Nivele RBC↑ (policitemie): altitudine înaltă, policitemia vera, deshi­dratare, anxietate, stress, boală cardiacă congenitală, BPOC severă, cord pulmonar, fibroza pulmonară.
MCV ↓: anemie microcitară / feriprivă, talasemie.
MCV ↑: anemie macrocitară, anemie megaloblastică, deficit de vitamină B12 / acid folic consum cronic de alcool, afecţiuni hepatice.
MCH ↓: anemie microcitară / hipocromă.
MCH ↑: anemie macrocitară.
MCHC ↓: anemie feriprivă, talasemie.
MCHC ↑: sferocitoză, hemoliză intravasculară, prezenţa de aglutinine la rece.
RDW ↑: anemie feriprivă / megaloblastică / hemolitică / posthemoragică, hemoglobinopatii.
Anemie normocromă normocitară (MCV N, MCH N): deficit de fier (iniţial), sângerare recentă, anemie hemolitică congenitală / dobândită, anemie aplastică, infecţii cronice.
Anemie hipocromă microcitară (MCV↓, MCH↓, MCHC↓): deficit de fier (tardiv) prin aport necorespunzător, absorbţie defectuoasă sau sindroame hemoragipare,infecţii cronice, neoplasme, talasemie, anemie sideroblastică, intoxicaţie cu plumb.
Anemie normocromă microcitară: boli renale (deficit de eritropoietină).
Anemie normocromă macrocitară (MCV ↑, MCH ↑, MCHC N): defi­cit de vitamină B12 sau acid folic, chimioterapie, reticulocitoză reactivă, hipotiroidie, anemie aplastică, afecţiuni hepatice.
Număr ↓ de leucocite (leucopenie): intoxicaţie medicamentoasă, insuficienta / fibroza / aplazie medulară, infecţii supraadăugate, boli autoi-mune, boli cronice, neoplasme, fibroza, malnutriţie, poliartrită reumatoidă, infecţii virale.
Număr ↑ de leucocite (leucocitoză): sarcină, stress, menstruaţie, efort fizic excesiv, infecţie, leucemie, traumatisme, necroză tisulară, inflamatie, hemoliză acută, reacţii transfuzionale, anemie, boli de colagen, boală Cushing, policitemia vera.
Număr ↓ de neutrofile (neutropenie): carenţă alimentară, infecţii bacte-riene / virale severe, radioterapie, anemie aplastică, administrare de medi-camente mielotoxice, anafilaxie, acromegalie, boală Addison, tirotoxicoză, anorexia nervosa, LES, mononucleoză, hepatită, deficit de folat sau de vi­tamina B12.
Neutrofilie: efort fizic intens, stress, traumatisme, arsuri, afecţiuni in-flamatorii, infecţii, hemoliză / hemoragie acută, eclampsie, neoplasme, in-farct miocardic, gută, cetoacidoză diabetică, leucemie mielocitară, sindrom Cushing.
Eozinofile ↓: sinteză crescută de corticosteroizi, sindrom Cushing, ad­ministrare de epinefrină / tiroxină / prostaglandine, infecţii bacteriene acute cu deviere marcată la stânga a formulei leucocitare.
Eozinofilie: infecţii parazitare, reacţii alergice, astm bronşic, eczeme, pemfigus, dermatită herpetiformă, boli autoimune, boală Addison, boală Hodgkin, leucemie mieloidă cronică, boli de ţesut conjunctiv, LES, sin­drom Loffler
Bazofile ↓: reacţii alergice acute, astm bronşic, stress, hipertiroidie.
Bazofilie: afecţiuni mieloproliferative, leucemie mielocitară, boală Hodg-kin, policitemia vera, mielofibroza, anemie hemolitică cronică, postsple-nectomie, inflamatii, alergii.
Limfocitopenie: sepsis, arsuri, administrarea de corticosteroizi sau an-tineoplazice, radioterapie, imunodeficienta, leucemie, boală Hodgkin, hipersplenism, anemie aplastică, stadiul final al infecţiei HIV, pneumonie, septicemie, boală Gaucher, boala hemolitică a nou-născutului, purpură trombocitopenică, reacţie tansfuzională.
Limfocitoză: infecţii bacteriene sau virale, hepatită, iradiere, mielom multiplu, leucemie limfocitară, limfoame, boală Addison, malnutriţie, tirotoxicoză, macroglobulinemie Waldenström.
Monocite ↓: administrare de prednison.
Monocitoză: afecţiuni inflamatorii cronice, infecţii virale, parazitoze, colită ulceroasă, ciroză hepatică, boală Gaucher, tuberculoză, sarcoidoză, neoplasme, boli de colagen, LES, leucemie monocitară, policitemia vera, anemie hemolitică, boală Hodgkin, iradiere, purpură trombocitopenică.
Număr de trombocite < 100.000/mm3 (trombocitopenie) - hipoprolif-erare megacariocitară (intoxicaţie alcoolică / medicamentoasă, anemie aplastică, boală Fanconi, boală Bernard-Soulier, boală Gaucher, hipoxie prelungită), trombopoieză ineficienta (consum de alcool în exces, ane­mie feriprivă / megaloblastică, hemoglobinurie paroxistică nocturnă, deficit de trombopoietină, infecţie virală), afectare medulară (limfom, infecţie granulomatoasă, metastaze, mielofibroza), consum crescut (contact cu membrana dializorului / proteze, coagulare intravasculară diseminată, transfuzii extensive, hemoragie severă, purpură trombotică trombocitopenică, uremie), reacţii imune (purpura trombocitopenică idiopatică, infecţii, arsuri), iradiere, hipersplenism.
Număr de trombocite >400.000/mm3(trombocitoză): policitemia vera, infecţie, tranzitor după efort fizic, status postsplenectomie (primele 2 luni), neoplasme (ex. leucemie, limfoame, cancer de colon), poliartrită reumatoidă, anemie hemolitică / feriprivă / posthemoragică, ciroză hepatică, pancreatită cronică, rebound (după trombocitopenie), RAA, postoperator (primele 2 săptămâni), traumatisme, tuberculoză, colită ulceroasă, boală cardiacă cronică, trombocitemie esenţială, limfom Hodg­kin.
MPV ↓: insuficienta medulară, anemie aplastică, mielosupresie indusă chimioterapic, sindrom Wiskott-Aldrich.
MPV ↑: hipersplenism (prin % crescut de trombocite imature eliberate compensator de măduvă), boli cardiace valvulare, trombocitopenie imună, hemoragie severă, deficit de vitamină B12/folat, leucemie mielocitară.
Prezenţa unuia sau mai multor rezultate din următoarele poate impune investigaţii suplimentare: HBG < 10 g/dL sau > 18 g/dL, HCT < 15% sau >60%, MCV < 80 fL sau >100 fL, MCHC >37%, WBC < 2000/mm sau 20000/mm, eozinofiliei (>10%), monocitozei (>15%), neutropeniei, trom-bocitopeniei (< 50000/mm) sau trombocitozei (>1000000/mm).
Cautare



Login




Cos produse

Cosul nu contine produse! Vizualizeaza cos

Newsletter
Completeaza aici adresa ta de e-mail. De la noi vei primi doar oferte si noutati, nu vom folosi adresa ta in alte scopuri.




Ortokinetic.ro



Hemoleucograma şi indicii eritrocitari - Analize laborator - Medicart.ro